ANALIZĂ| Cât de scumpă e viața în București față de Londra, Paris, Berlin. Românii dau mai puțin pe mâncare și transport, dar au salarii mult mai mici

ANALIZĂ| Cât de scumpă e viața în București față de Londra, Paris, Berlin. Românii dau mai puțin pe mâncare și transport, dar au salarii mult mai mici
Publicat: 05/08/2023, 10:00

Alimentele de bază, transportul, utilitățile, chiar și benzina costă mai puțin în București decât în marile capitale occidentale. Totuși, și salariile locuitorilor din capitala României, și puterea de cumpărare sunt cu mult sub nivelul celor din vest.

Costul vieții unui bucureștean este mai redus decât al unui londonez, parizian sau berlinez, dar nici salariul lui în mână nu se ridică la cel primit în capitalele din Occident.

Gândul a realizat o comparație a prețurilor medii pentru marile cheltuieli – de la alimente de bază și transport public la utilități și carburanți –, raportate la salariile medii nete în România versus Marea Britanie, Franța și Germania, pornind de la datele deschise agregate de platforma numbeo.com.

Un român câștigă de 3-4 ori mai puțin decât un britanic, francez sau german, dar plătește mult mai puțin pe alimente și transport

Dacă pornim comparația privind costul vieții de la salariul mediu lunar, vedem că un român câștigă de patru ori mai puțin decât un englez și de trei ori sub venitul lunar al unui francez sau german. Un român are însă prețuri mai mici la alimente și pe el îl costă mult mai puțin transportul și utilitățile.

Salarii medii nete:

  • România – 951,85 euro (4.697,58 lei)
  • Marea Britanie – 3.216,76 lire sterline (18.457,77 lei)
  • Franța – 2.674,32 euro (13.198,31 lei)
  • Germania – 3.105,13 euro (15.324,42 lei)

Astfel, un român câștigă:

  • 25,4% din salariul unui britanic
  • 35,6% din salariul unui francez
  • 30,7% din salariul unui german

Puterea de cumpărare locală din București este:

  • cu 34% mai mică decât în Londra
  • cu 27,9% mai mică decât la Paris
  • cu 43,4% mai mică decât în Berlin

Per ansamblu, alimentele de bază/cumpărăturile de necesitate costă în București:

  • cu 35% mai puțin față de Londra
  • cu 49% mai puțin față de Paris
  • cu 34% mai puțin față de Berlin

La capitolul transport în comun, un abonament lunar în București costă:

  • cu 91,9% mai puțin decât în Londra
  • cu 80,7% mai puțin decât la Paris
  • cu 67,6% mai puțin decât în Berlin

Un litru de benzină în București costă:

  • cu 25,4% mai puțin decât în Londra
  • cu 27,7% mai puțin
  • cu 22,8% mai puțin decât în Berlin

Cheltuieli comparative în București versus Londra, Paris și Berlin

Prețurile medii comparative pentru produsele cele mai frecvent cumpărate și ale utilităților arată diferențe importante, conform cifrelor numbeo.com.

București Londra Paris Berlin
Salariu net

951,85 €

(4.697,58 lei)

3.740,02 €

(3.216,76 £ / 18.457,77 lei)

2.674,32 €

(13.198,31 lei)

3.105,13 €

(15.324,42 lei)

Pâine albă

1,15 €

(5,69 lei)

1,64 €

(1,41 £)

1,78 € 1,81 €
Lapte

1,65 €

(8,15 lei)

1,53 €

(1,31 £)

1,21 € 1,27 €
Orez alb

1,72 €

(8,51 lei)

2,35 €

(2,02 £)

2,17 € 2,65 €
Ouă

3,02 €

(14,89 lei)

3,84 €

(3,30 £)

3,55 € 2,99 €
Brânză

8,03 €

(39,63 lei)

8,29 €

(7,13 £)

17,54 € 12,46 €
File de pui

5,94 €

(29,30 lei)

8,51 €

(7,32 £)

13,56 € 10,75 €
Carne de vită

10,38 €

(51,22 lei)

13,06 €

(11,23 £)£

22,53 € 15,55 €
Cartofi

0,92 €

(4,53 lei)

1,31 €

(1,13 £)

2,17 € 1,64 €
Roșii

2,05 €

(10,12 lei)

3,39 €

(2,92 £)

3,87 € 3,26 €
Mere

1,04 €

(5,14 lei)

2,31 €

(1,99 £)

3,36 € 2,65 €
Banane

1,49 €

(7,37 lei)

1,39 €

(1,19 £)

2,21 € 1,72 €
Bilet transport

0,61 €

(3,00 lei)

3,49 €

(3,00 £)

2,10 € 3,20 €
Abonament transport

16,21 €

(80 lei)

199,40 €

(171,50 £)

84,10 € 50 €
Benzină

1,42 €

(7,03 lei)

1,91 €

(1,64 £)

1,97 € 1,84 €
Utilități

140,03 €

(691,08 lei)

372,81 €

(320,65 £)

195,70 € 352,62 €

Pe ce se cheltuiesc românii cei mai mulți bani din salariu

Cheltuielile românilor au crescut față de anul trecut cu peste 12%, în primul trimestru din 2023, față de anul trecut, conform celor mai recente date oficiale, publicate în 10 iulie de Institutul Național de Statistică (INS).

Destinația cheltuielilor nu a diferit foarte mult de la an la an. Astfel, conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice, în valoare medie de 1.301 lei pe gospodărie, au deţinut o pondere însemnată în cheltuielile totale de consum (35,1%).

Acestea sunt urmate ca mărime de cheltuielile destinate pentru locuință, apă, electricitate, gaze și alți  combustibili, în valoare de 682 lei pe o gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 18,4%.

Urmează cheltuielile pentru băuturi alcoolice și tutun, în valoare de 271 de lei pe o gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 7,3%.

Nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor populației vizează educația – 24 de lei pe o gospodărie (0,7% din cheltuielile totale de consum medii lunare) și asigurările și serviciile financiare – 31 de lei pe o gospodărie (0,8% din cheltuielile totale de consum medii lunare).


CITEȘTE ȘI:

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?